Palatul Institutului de Arhitectură Ion Mincu, comoara Bucureștiului încărcat de istorie

Palatul Institutului de Arhitectură este o clădire superbă, chiar dacă ușor ascunsă, în zona centrului capitalei, între celebrele ”fântâni” și clădirea Universității, peste drum de Inter și de Teatrul Național.

Pentru că destinația clădirii nu era una oarecare, ci aceea urma să fie însăși casa celor mai pricepuți arhitecți români, și construcția ei s-a întins pe o perioadă considerabilă: a început în 1912, după planurile arhitectului Grigore Cerchez, și a fost finalizată în 1927.

Edificiul impozant, din piatră, în stil pur brâncovenesc și arhaic, venea să înlocuiască vechiul sediu al școlii de arhitectură, o clădire ponosită situată pe strada Ion Brezoianu.

Arhitectura în sine, ca specializare, a început în România mult mai devreme, pe 1 octombrie 1864, când Alexandru Ioan Cuza dă un decret pentru fondarea ”Școlii de Ponți, Șosele, Mine și Arhitectură”.

Aceasta se va fi transformat în Școala Națională de Arhitectură, secție a Școlii de Belle-Arte, în decembrie 1897, grație unei reforme inițiate de ministrul Învâțământului de la acea dată, Spiru Haret.

Arhitectura ca instituție își capătă ”independența” în 1904, când devine Școala Superioară de Arhitectură și, ulterior, după mutarea în superba clădire de lângă Universitate, Academia de Arhitectură.

Școala (și implicit clădirea) poartă din 1953 numele lui Ion Mincu, arhitect, inginer, profesor și politician român, promotorul unui stil autentic românesc în arhitectură, școlit în arhitectură la Paris (pentru că, la acea vreme, Bucureștiul nu avea, încă, o facultate de arhitectură a lui).

Familia tinerei ucise în Sibiu, de iubitul drogat, mărturii CUTREMURĂTOARE: „Când am auzit,...

Un bărbat a cumpărat o MAȘINĂ din România, anul trecut, iar acum a...

În cei 90 de ani de existență, Palatul Institutului de Arhitectură a fost martor al istoriei și al rescrierii acesteia.

În 1989, cea mai mare parte a Revoluției Române a fost purtată între zidurile astăzi încărcate de povești și de tristețe ale trei clădiri: institutul de care tocmai am vorbit, hotelul Intercontinental și Teatrul Național București. Supranumit, metaforic, de atunci încoace, kilometrul 0 al Bucureștiului.

Material realizat în cadrul „București-Centenar”- Program Cultural derulat de Primăria Municipiului București prin Administrația Monumentelor și Patrimoniului Turistic